Ca fais mal et ca fais rien

Ca orice lucru sau fiinta, totul are un inceput si un sfarsit.Ca si blogul asta care nu ajuta pe nimeni. Cuvinte scrise degeaba, nu invata nimeni nimic, nici macar cel care le scrie. Asa ca n-are nici un rost. Probabil o sa continui in alta parte, in alt fel. Cam atat. After all, there is an end. Fairwell.

Si daca totusi...

E tarziu. Sau e poate devreme. Nici nu stiu cum sa o iau, e ora 2 dimineata si incerc sa ajung acasa printr-un oras inghetat, trist si pustiu. Spre deosebire de mine care sunt doar obosit. E bine, e cald in masina, e ca vara pe plaja la soare in vama, ascult Guerrilla si nu e bine, muzica lenta si caldura, cumulata cu oboseala, parca m-as culca acolo ca e bine si cald. Dar n-am cum asa ca trebuie macar sa ajung acasa si dupa aia mai vad eu. Privirea aluneca dincolo de volan, probabil si din cauza muzicii si caldurii, nu se opreste decat la infinit. Condusul devine ceva instinctual si mintea zboara departe. Si intr-un moment ca asta ma gandesc. Si daca de fapt dragostea nu exista? Nu ca nu exista ca ar fi trist, dar nu cum ne-o imaginam noi asa. Adica sa dau o definitie noua. De fapt fiecare om este o jumatate, care apartine de fapt altei jumatati. Sunt doua jumatati facute una pt alta, se potrivesc perfect numai ca sunt aruncate departe una de alta. Si nu neaparat departe ca distanta, ci orice te poate pune in doua universuri separate, care uneori poate se intalnesc doar tangential. Poate pe masura ce cresti intalnesti alte jumatati, incerci sa faci un tot cu ele dar vezi ca nu te potrivesti. E ca la un puzzle, nu se potrivesc, si daca reusesti sa le combini nu poti sa o faci decat cu forta si se vede cu ochiul liber ca-s indesate una-ntr-alta in mod nenatural. Ma rog, dupa un timp vezi treaba asta, devii iar jumatatea care erai inainte si incerci alte si alte jumatati. Ma rog ideea e simpla, din momentul in care te nasti esti o jumatate care arata intr-un fel si doar o singura jumatate ti se potriveste perfect.

Concluzia nu poate fi decat una singura, incepeti sa cautati dragii mei, timpul e scurt si orice secunda pierduta nu o mai aduci inapoi. Poate jumatatea ta e dupa colt, sau peste mari si tari. Totul e sa cauti. Asta e jocul, asta e rezolvarea.

Deuce

Toti pornim egali. Sau cel putin asta sta treaba in teorie. In fapt realitatea sta cu totul altfel. Toti fugim de ea. Nimanui nu-i place egalitatea. Ca si in tenis, cand se ajunge in situatia de egalitate toata lumea e nemultumita. Si asta din simplul fapt ca atunci cand se ajunge la ea toata lumea vrea sa scape de ea. Cum, egalitate? Nu e bine. Cineva trebuie sa castige. Si daca stai bine sa te gandesti egalitatea supara in marea majoritate a cazurilor. Nu-i nimic mai tragic decat o egalitate. Pt ca aproape intotdeauna cineva trebuie sa castige iar altcineva sa piarada. Toti fugim de ea, poate sta si in natura noastra sa fim egoisti si sa nu putem imparti ceva la jumatate. Chiar si cand taiem un mar sa il impartim la doi, jumatatile nu-s egale, una e mai mare decat cealalta. Astia suntem, nu vrem si probabil ca nu putem sa fim altfel.

Pe de alta parte, se intampla ca intr-o zi, cand soarele nici nu a rasarit pe cer, sa ti se confirme ca esti cam visator, si ca lumea nu sta cum crezi. Nu neaparat ti se darama lumea in cap, ci mai degraba ti se confirma ca lucrezi cu teorii neadevarate. Pornesti de la o axioma care tu o crezi adevarata si incepi sa iti tesi visele si viata pe langa ea. Si pe parcurs, undeva, firul se rupe si tesatura se destrama. Bine totusi ca se intampla asta cand nu e prea tarziu. Scorul nu mai e egal, eu am zero, si tu ai punctat, aveai dreptate, nimic nu e ca la inceput si nimic nu dureaza pe cat credeai ca dureaza. Asa ca Ruxandra, probabil ca tu ai dreptate, nimic nu tine ca la inceput. Astia-s oamenii si probabil asa vor fi mereu.

364 zile

A mai ramas o zi si se termina anul. Pt mine unul destul de lung. 2007 parca a durat mai bine de 3 ani. Mi s-a parut lung. Poate ca asa a si fost ca am fost mai ocupat ca niciodata. Am evoluat atat de mult pe cat am stagnat in anii anteriori. Poate pt ca mi-am facut timp pt mine mai mult ca niciodata. Poate ca mi s-au deschis ochii. Sa stiu ce vreau, ce urmaresc, cum vreau sa fiu si sa arat, ce imi place si ce imi displace. Am invatat sa zambesc chiar si cand nu e cazul, pana la urma o moaca trista nu intereseaza pe nimeni. Imi pun masca tristetii doar cand sunt singur sa imi aduc aminte totusi ca nu am chiar tot ce vreau. Nici in portofel, nici in inima, ori nici langa mine. A mai ramas deci o zi in care ar trebui sa fac un total. Sa trag linie si sa ma uit dedesubt. Da probabil ca iese ceva pozitiv, dar inmultirea are drept de veto asa ca adunarea nu prea conteaza daca inmultesti cu zero sau aproape zero. E factorul decisiv care iti anuleaza toata munca si o face sa fie in zadar. Poate cel putin pt moment. Ce e mai important imi scapa ca de obicei printre degete. Ce e important pt mine. Probabil e si greseala mea incercand sa car apa cu ciurul. O fi metoda de vina sau materialul. Poate ca trebuie sa ma reprofilez si sa fiu mai oportunist si sa visez numai atunci cand e cazul adica atunci cand mai apuc sa dorm. Ma simt blazat. Sarbatorile de iarna au ajuns doar o data pe care o bifez in calendar ca o lista de necesare atunci cand pleci in concediu. Si nu lucrurile de pe lista conteaza in acest caz ci concediul in sine. Poate ca in urmatorul an ar trebui sa imbin lucrurile si sa variez putin fata de anul care trece maine. Uite de cand scriu deja ziua ramasa se scurge usor. Exact ca ce imi scapa mie printre degete.

Exact ca in povestea cu cuiele, usa si fiul, sau ca in poza de mai sus, nu conteaza ca scoti cuiele sau ca pielea se vindeca, cicatricile raman. Practic nu te vindeci niciodata cu adevarat pt ca porti niste stigmate. Eu unul stiu ce vreau in anul care vine. Si poate si cei care ma cunosc stiu ce mi-as dori. Dar nu e de ajuns treaba asta. Pt ca degeaba stii cum arata o prajitura daca nu o si gusti. Nu o sa intelegi niciodata esenta ei. Cam atat pt seara asta. Probabil si blogul asta va ajunge mai devreme sau mai tarziu o cicatrice. Pt ca oricat as scrie oricum fiecare face ce vrea.

Deci m-am razgandit...uite, pe 2008, mi-as dori ca cei pe care ii cunosc sa nu mai fie asa egoisti. Unii, cativa, chiar se schimba si ma bucura treaba asta. Macar de i-ar tine, ar castiga respectul meu pt ca pot fi si altfel decat m-au obisnuit sa fie.

Altfel, sper sa va distrati diseara, sa va bucurati de artificii si de cine o sa fie pe langa voi, eu unul stiu deja ce o sa fac si nu e nici o noutate.

Sandstorm

You are walking in peace, and suddenly you see near the beach something that annoys you. You are going straight to it. You are happy with every single step you are taking to it. Your heart grows, your mind is fulfilled. You are starting to smile. But as quick as it appeared, as you go right to it, it vanishes. Curious, it had a shape, you saw very clear. Now all you have it's sand in your palm. The wind blows and your eyes are closing as the sand get righ into it. From the state before you are feeling now just discomfort. Probably you will continue walking after your mind is cleared and the sand removed from your eyes even if you have just salty water to clear it. It's like that.

Dream nice, it all you have right now. The reality is different.

About friendship

Nu stiu ce cred altii despre prietenie sau cum o vad ei. Eu unul consider ca am o mana de prieteni. Restul sunt cunostinte. Macar am bunul simt sa recunosc treaba asta. Pentru ca, a considera pe cineva prieten trebuie totusi sa ii acorzi ceva din timpul tau. Nu poti sa construiesti ceva alocand franturi din timpul tau si a avea pretentia dupa aia sa mai si iasa ceva din treaba asta. Oricum oamenii care m-ar putea considera prieten si care vorbesc cu mine o data pe luna si atunci ca ii intreb eu de sanatate nu fac altceva decat sa imi para hilari. Ar trebui sa se duca la oculist sa isi ia o reteta de ochelari pentru ca e clar ca au o realitate deformata. Nu zic, fiecare isi defineste anumite valori, dar cand realitatea e deformata in asa hal e clar ca le trebuie ochelari, si chiar daca au asa ceva, probabil ca sunt de cal, si nu fac decat sa le obtureze campul vizual.

Oricum sunt buni si oamenii astia la ceva ca ma fac sa zambesc. Stramb, dar totusi zambesc.

Asa ca reconsiderati-va valorile, altfel o sa cred ca sunteti doar ipocriti.

Ignorance

Acum cateva saptamani mergeam linistit cu masina sub viteza legala cu o lene demna de notat in cartea recordurilor. Nu ma grabeam nicaieri. Ca o stea de mare. Fara inceput si fara de sfarsit. Fara vreun scop anume. Strada goala, muzica in surdina, lehamite maxima. Ma uit pentru o fractiune de secunda pe geamul din dreapta. Nimic de vazut, aceeasi strada, aceleasi case, aceesi mizerie pe jos. Nimic schimbat in lumea mea in acel moment si poate niciodata. Imi retrag privirea dupa o alta fractiune de secunda, interval de timp in care nu iti ajunge nici sa coci un gand scurt ca pt tine. Exact la momentul potrivit cat sa vad capul unui caine care probabil si el mirat ca vede ceva luminand venind inspre el. Probabil ca am fost la fel de mirati amandoi. Numai ca mie imi era bine, cald, muzica. El probabil s-o fi intrebat de ce devine corp comun cu masina mea, sau ma rog, cu chestia luminoasa care mergea pe limba de asfalt dintre aceleasi case, aceeasi mizerie. In final eu imi culeg cioburile de pe jos, am de alergat dupa asigurare, imi pierd cateva ore cu treaba asta, slobozesc cateva injuraturi neaose si imi trec mana prin par in timp ce imi ridic privirea spre cer. El probabil nu o sa mai fie la fel niciodata.

Cascati ochii copii in jurul vostru, chiar si atunci cand clipiti, s-ar putea sa schimbati viata cuiva iremediabil. Un moment de atentie salveaza poate o viata, sau vindeca o inima ranita. Totul e sa vrei.